Restul participanţilor au primit menţiune.
Concursul va avea loc în cadrul evenimentului "Editura Agata- 15 ani de activitate", ce se va desfăşura în perioada 13 mai-13 iunie 2009. Evenimentul are loc cu ocazia împlinirii a 15 ani de la înfiinţarea Editurii Agata.
Concursul Naţional Agata ("Concursul naţional de creaţie software educaţional - Agata 2009") este organizat de parteneriatul Editura Agata cu Asociaţia GREPIT.
1. Data evenimentului final este 11-13 iunie 2009, la Botoşani.
2. Data limită pentru înscrieri este 31 mai 2009. Pe 1 iunie, vor fi prezentate pe sait proiectele care au fost alese pentru evenimentul final.
3. Vor fi alese 10 proiecte care vor participa la evenimentul final.
4. Înscrierea se va face doar prin intermediul formularului de pe sait.
5. Echipa de proiect trebuie să fie formată doar dintr-o singură persoană.
6. Cazarea şi masa vor fi asigurate de către organizatori. Costurile de transport din localitatea de domiciliu a participantului până în/ şi din gara/autogara Botoşani vor fi suportate de către participant.
7. Concursul se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani.
+ Principii didactice (25 puncte)
Se vor acorda între 0 şi 5 puncte pentru valorificarea fiecărui principiu dintre următoarele: principiul participării active şi conştiente a elevilor, principiul sistematizării cunoştiintelor, principiul accesibilităţii cunoştiinţelor şi deprinderilor, principiul paşilor mici, principiul ritmului individual de studiu.
+ Interactivitate (20 puncte)
Interacţiunea cu utilizatorul trebuie să fie cât mai mare: este recomandată implementarea exerciţiilor şi a jocurilor care implică participarea activă a utilizatorului.
Exemple: simularea cu ajutorul parametrilor a fenomenelor explicate, teste de verificare interactive şi stimulative, particularizarea drepturilor utilizatorului prin drepturi specifice (profesor, elev, administrator) etc.
+ Interfaţa (15 puncte)
Se vor puncta următoarele: ergonomia interfeţei, existenţa unui meniu de ajutor unde este cazul, elementele grafice şi armonia paginii în ansamblu.
+ Originalitate (20 puncte)
Se vor puncta toate elementele originale şi inovative ale aplicaţiei. Descoperirea unor elemente plagiate (atât grafice cât şi cele de natură algoritmică) va conduce la descalificarea lucrării.
+ Tehnologii folosite şi implementate (15 puncte)
Motivarea în cadrul prezentării a tehnologiilor folosite în implementarea aplicaţiei (eventual prin exemplificarea avantajelor aduse).
Utilizarea unor tehnologii portabile (precum Java sau alte limbaje ce permit compilarea şi rularea aplicaţiei şi pe sisteme Unix, Mac OS etc.) aduc punctaj maxim.
+ Gradul de utilizare în trecut şi în viitor (5 puncte)
Total: 100 de puncte
Prezentarea atractivă a aplicaţiei nu constituie un criteriu de jurizare, însă o expunere cât mai tehnică, exprimată prin limbaj cu termeni de specialitate, de preferat în limba română, este mult mai interesantă decât un scenariu nerelevant. Promovăm jocul logic şi descoperirea bucuriei creării de soft de calitate, inteligibil şi original.
Disciplina aleasă, sau tema aplicaţiei nu au nici o relevanţă în punctaj (puteţi alege orice de la matematică, informatică, până la gastronomie sau modă ca subiect).
Vă rugăm să completaţi câmpurile de mai jos cu date reale.
Datele personale furnizate, nu vor fi afişate pe acest site, respectând articolele din legea privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia
vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice.
Pentru mai multe detalii,comentarii sau idei, vă rugăm să completaţi formularul de mai jos.
Contact telefonic: 0747164414
© 2009 Editura Agata® & Asociaţia GREPIT. Toate drepturile rezervate.